7 afecțiuni dermatologice frecvente – De ce apar și cum le ameliorezi

Pielea îți protejează corpul de virusurile și bacteriile la care te expui zilnic, având un rol important în producerea de vitamine și în eliminarea toxinelor. Alergiile, iritanții, precum și alte boli și probleme ale sistemului imunitar pot provoca dermatită, urticarie și alte afecțiuni ale pielii, iar aspectul unui ten cu probleme îți poate afecta calitatea vieții. Acest articol îți vine ajutor cu o serie de informații despre câteva dintre cele mai frecvente afecțiuni dermatologice.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/photo-of-woman-with-lotion-on-hand-1368692/

  1. Acneea

            Acneea este cauzată de o hipersecreție a glandelor sebacee și, chiar dacă afectează în special adolescenții, poate fi întâlnită la orice vârstă. În general apare din cauza modificării nivelurilor hormonale, dar și a utilizării anumitor medicamente. De asemenea, anumite probleme ereditare conduc la apariția acneei.

            Primul pas în ameliorarea și vindecarea acestei afecțiuni este adoptarea unei diete alimentare echilibrate. Evită dulciurile, carnea și lactatele, include în meniul zilnic fructe și legume și hidratează-te suficient. Ca remedii naturiste poți încerca tratamente locale cu argilă ori cidru, sau poți opta pentru produse dermato-cosmetice special concepute, precum cele din gama Rilastil, care conțin acid hialuronic și agenți antimicrobieni.

  1. Urticaria

            Urticaria este reacție alergică la anumite alimente, sub forma unei erupții cutanate care provoacă mâncărimi. Poate apărea pe o parte a corpului sau poate fi răspândită pe tot corpul. În cele mai multe cazuri, nu ai nevoie de niciun tratament deoarece erupția cutanată dispare în câteva zile, dar dacă această mâncărime provocată de urticarie devine foarte neplăcută, o poți ameliora folosind ulei de cocos, aloe vera, bicarbonat de sodiu sau comprese cu ceai verde.

  1. Dermatita seboreică

            Dermatita seboreică determină apariția pe scalp a unor cruste uleioase și ceroase în zonele bogate în glande sebacee, precum fața sau scalpul. E mai frecventă la pubertate și se poate trata folosind șampoane speciale dermato-cosmetice.

  1. Psoriazis

            Psoriazisul este o boală genetică cronică. Reprezintă o acumulare excesivă de țesut de piele, de culoare roșiatică. Apare mai întâi pe coate și genunchi, dar se poate răspândi și în alte părți ale corpului, precum mâinile, scalpul, articulațiile, zona lombară sau genunchii.

            Psoriazisul poate fi prevenit prin abordarea unei diete sănătoase, prin evitarea expunerii la razele soarelui, prin eliminarea alcoolului din alimentație și prin renunțarea la fumat. Tratamentul constă într-o hidratare optimă a pielii, în aplicarea unor loțiuni speciale și a altor remedii recomandate de medicul dermatolog.

  1. Dermatita atopică

            Dermatita atopică este un tip de eczemă mai frecventă în rândul copiilor, care poate avea drept cauze ori anumiți factori genetici, ori un sistem imunitar deficitar. Se manifestă prin înroșirea pielii, mâncărimi și uscăciune, iar tratamentul constă în loțiuni pe bază de corticoizi. De asemenea, trebuie evitate băile fierbinți, care usucă pielea, gelurile și cremele cosmetice cu parfum și mai ales scărpinatul, care poate agrava situația.

  1. Vergeturile

             Vergeturile sunt niște rupturi ale dermului care arată ca niște striații inestetice. Pot apărea pe coapse, pe abdomen, pe piept, pe gambe sau în alte zone ale corpului, și sunt cauzate ori de variațiile de greutate, ori de dereglările hormonale. Din păcate, odată apărute, pot fi doar estompate sau decolorate, fie cu ajutorul unor tratamente neinvazive (creme, geluri și loțiuni cu vitamine care hidratează pielea și stimulează producția de colagen), fie prin tratamente minim invazive (microdermabraziune, peeling chimic sau terapie cu laser).

  1. Cicatricile

            Cicatricile vechi, din copilărie, sunt practic tatuaje oferite de viață, însă aspectul inestetic al celor noi poate fi ameliorat folosind câteva remedii naturiste care au oferit rezultate în anumite cazuri. Mierea, gelul de aloe vera, capsulele cu vitamina E, uleiul de cocos, oțetul de mere sau zeama de lămâie pot estompa cicatricile de dimensiuni reduse, dacă sunt folosite în primii doi ani de la formarea acestora.

Afecțiunile pielii pot genera o mulțime de neplăceri în ce privește viața socială, mai ales dacă apar în zone vizibile, așa că e recomandat să consulți fără jenă sau teamă un medic dermatolog, care îți va prescrie un tratament adecvat. Urmează-l conform recomandărilor și ține cont că stilul de viață poate influența rezultatul, așa că încearcă să eviți factorii care-ți pot agresa pielea.


MWISHO PE FACEBOOK

Ai ceva de adăugat?...

*