7 beneficii ale acidului hialuronic

Într-o lume în care frumuseţea este pusă pe primul loc şi dorită cu atâta ardoare, chirurgia estetică nu mai este un subiect tabu pentru femei.  Efectele acidului hialuronic au fost studiate intens, în ideea în care se doreşte utilizarea acestuia pe scară largă. Nu este un secret că pentru o piele netedă, o sănătate mai bună şi pentru buze pline şi voluptoase, acidul hialuronic acţionează în mod eficient atât prin tratamentele aplicate sub formă de creme şi serumuri, cât şi prin tratamentele injectabile sau prin capsulele cu acid hialuronic.

Acidul hialuronic nu este altceva decât un carbohidrat care se găseşte în piele şi cartilaje, dar şi în fiecare celulă a corpului, având rolul de a transporta nutrienţii către celule şi de a le purifica de toxine, acţionând ca un lubrifiant. În plus, acidul hialuronic este un ingredient important pentru hidratarea tisulară.

Ce se poate preveni şi ce se poate trata cu acidul hialuronic?

Acidul hialuronic are ca şi principal rol şi întrebuinţare estomparea ridurilor. Acesta umple golurile dintre fibrele de colagen şi de elastina şi întinde pielea. De asemenea, acidul hialuronic are un rol important în stimularea sintezei de colagen, substanţă ce susţine tendoanele, cartilajul şi pielea, contribuind la menţinerea supleţei şi fermităţii pielii. Pentru un look fresh, femeile aleg tratamentele cu acid hialuronic pentru că acestea conferă luminozitate pielii, acidul reţinând apă şi crescând nivelul de hidratare. 

Cu ajutorul acidului haluronic se tratează cearcănele, se reda volum şi contur buzelor, se tratează ridurile şi se întinde pielea de pe faţă şi de pe gât, se reda rotunjimea pomeţilor şi se hidratează linia decolteului sau a gâtului. În altă ordine de idei, acidul hialuronic lubrifiază cartilajele şi articulaţiile, previne degradarea acestora şi le oferă susţinere, prevenind o serie de afecțiuni, precum osteoartrita. Acidul hialuronic acţionează ca o barieră de protecţie a fiecărei celule la nivelul articulaţiilor şi cartilajelor.

În procesul de regenerare a pielii, de cicatrizare a leziunilor la nivel cutanat, acidul hialuronic joacă un rol foarte important, iar studiile în domeniu confirma faptul că acidul accelerează procesul de cicatrizare al leziunilor, de calmare a inflamaţiilor şi de grăbire a regenerării celulare, astfel încât ţesuturile afectate să fie înlocuite cu unele noi şi sănătoase rapid.

Nu în ultimul rând, oamenii de ştiinţa încă cercetează efectele acidului hialuronic în tratarea afecţiunilor respiratorii, prin administrarea aerosolilor pe bază de acid hialuronic ce au rolul de a suprima hiperreactivitatea bronşică la pacienţii cu astm sau BPOC.

Cum se administrează acidul hialuronic

Acidul hialuronic se regăseşte în mod natural în organism, dar pacienţii pot beneficia de pe urmă suplimentarii aportului aceştia. O dată cu înaintarea în vârstă, producţia de acid hialuronic scade, iar specialiştii recomandă folosirea produselor care să suplimenteze necesarul pentru organism, atât destinate uzului extern, cât şi intern.

Fiolele cu acid hialuronic sunt destinate uzului extern şi pot fi aplicate la nivel cutanat, pentru că pielea să beneficieze de hidratare intensivă şi de menţinerea apei în ţesuturi pe o perioadă lungă. Cremele şi soluţiile cu acid hialuronic combat ridurile şi susţin hidratarea intensă. 

Injectarea cu acid hialuronic are cel mai puternic efect atât asupra osteoartritei, cât şi din punct de vedere estetic. Fluidele din articulaţii şi cartilaje care îşi reduc volumul odată cu trecerea timpului şi înaintarea în vârstă pot fi înlocuite de acid hialuronic. În altă ordine de idei, acesta poate fi injectat şi pentru augmentarea buzelor sau pentru umplerea ridurilor.

Indicaţii terapeutice şi contraindicaţii ale tratamentelor cu acid hialuronic

Tratamentele cu acid hialuronic sunt recomandate în domeniul esteticii, în vederea remodelării conturului buzelor, bărbiei, sânilor sau feței, în vederea umplerii ridurilor de expresie, cicatricelor şi diminuarea inestetismelor faciale, dar şi în vederea diminuării efectelor de îmbătrânire cutanată.

Tratamentele oftalmologice cu acid hialuronic fac referire la tratarea sindromului de ochi uscaţi, dar şi la cataractă şi pentru evitarea pierderii corneei. 

Datorită capacităţilor cicatrizante şi regenerante, acidul hialuronic poate fi folosit în cazul arsurilor de gradul II sau III, dar şi pentru chirurgia otologică în cazul perforaţiilor la nivelul timpanului.

Utilizarea acidului hialuronic are indicaţii terapeutice şi în terapia artrozelor, atât artrozei bazinului, cât şi artrozei genunchiului, dar şi în carență de acid hialuronic. 

Contraindicaţiile în ceea ce priveşte acidul hialuronic sunt puţine. În general, acesta este foarte bine tolerat de organism, deoarece există deja în ţesuturile conjunctive. Nu se folosesc tratamentele cu acid hialuronic în cazul pacienţilor cu boli autoimune, în cazul femeilor însărcinate sau în cazul femeilor care alăptează, dar şi la pacienţii alergici la compusul de bază.

În timpul tratamentelor cosmetice cu acid hialuronic injectabil poate să apară senzaţii de greaţă, diaree, vărsături, ameţeli, dureri de cap, prurit şi inflamaţie sau modificări cromatice ale pielii în locul respectiv. 

Ce trebuie să ştie pacienţii care optează pentru tratamentele injectabile cu acid hialuronic

 Aceste tratamente minim invazive sunt recomandate în cazul pacienţilor care doresc să obţină beneficii din punct de vedere estetic, dar şi celor care doresc să îşi îmbunătăţească starea de sănătate. Cei care se tem de durere, pot sta liniştiţi, pentru durerea nu intra în discuţie în timpul acestor tratamente.

Tratamentele durează 20-60 de minute, în funcţie de zona modelată şi de tehnicile folosite. Frecvenţa injectării cu acid hialuronic depinde de organismul fiecărui pacient, de felul în care se hidratează şi de calitatea acidului injectat. Pe măsură ce acidul hialuronic este folosit mai des, procedura va fi necesară tot mai rar, iar efectele sunt din ce în ce mai persistente.

Contraindicaţiile tratamentelor estetice cu acid hialuronic vizează femeile însărcinate, persoanele care au realizat un peeling chimic sau o terapie cu laser în ultimele trei săptămâni, dar şi femeile care alăptează şi pacienţii ce suferă de boli autoimune, precum lupus. 

Sursa: https://pixabay.com/photos/model-face-beautiful-2303361/

 


MWISHO PE FACEBOOK

Ai ceva de adăugat?...

*